Revista Română de Medicină Veterinară
In the Romanian Review of Veterinary Medicine are published scientific reports and syntheses, original works and proceedings, from the medical veterinary domains. Articles are considered for publication depending on: scientific value, originality of the research and the manuscript submission date. Manuscript received by the Editorial staff will be reviewed by the selected Scientific reviewers. If reasonable corrections are necessary, these will be made by the Editorial staff. The articles may be rejected without peer-review, if they do not comply with the editorial recommendations to authors or are beyond the scope and aims of this Review. In this cases, the Editorial staff reserves the right to return the rejected article for revision to the authors.
In Revista Română de Medicină Veterinară (Rev Rom Med Vet) sunt publicate referate ştiinţifice, articole de sinteză, lucrări originale şi prelucrări, din domeniul medicinii veterinare. Articolele sunt luate în considerare în vederea publicării în funcţie de: valoarea lor ştiinţifică, originalitatea cercetărilor şi data depunerii manuscriselor. Lucrările primite la Secretariatul Revistei, vor fi controlate ştiinţific de către referenţii de specialitate selectaţi. Dacă după recenzie sunt necesare corecturi rezonabile, acestea vor fi făcute la redacţie de către colectivul editorial. Lucrările pot fi respinse fără recenzare când nu respectă recomandările editoriale pentru autori, ori scopul şi obiectivele Revistei. În aceste cazuri, Redacţia îşi rezervă dreptul de a returna manuscrisele autorilor, pentru revizuire.
Cover 1 photo:
Controlul ştiinţific al lucrărilor cuprinse în acest număr al Revistei Române de Medicină Veterinară a fost asigurat de:
Conf.univ. Dr. Mario D. Codreanu1)
Prof. univ. Dr. Nicolae Constantin1)
Prof. univ. Dr. Doina Daneş1)
Prof. univ. Dr. Manuella Militaru1)
Prof. univ. Dr. Gheorghe Solcan2)
Prof. univ. Dr. Iulian Ţogoe1)
1) Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti
2) Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi
R. Moga Mânzat (Facultatea de Medicină Veterinară Timişoara)
ABSTRACT
Ebola virus disease (EVD), formerly known as Ebola haemorrhagic fever (EHF) is an infectious disease caused by Ebolavirus (EV), producing in humans a very serious disease, resulting in lethality in proportion of 50-90 % of infected cases. Source of infection in the new outbreaks are either infected people moving to free zones, or certain animal species, like certain species of bats,bush meat or some omnivourus mammals of the order primates. The infection passes from animals to humans relatively rarely, but once circumstances arose for the transmission of infection to one or a few people, the disease spreads further much more easily in human population through human-to-human transmission. Takeing into consideration the development of the EV infection, susceptible animals to this infection, from epidemiological point of view, could be divided into three categories:
1. Some animal species, considered accidental hosts, like humans, make a serious disease, often fatal. They can be sources of infection for other animals or humans, along the whole duration of the disease, plus some time after healing – if it occurs. Cadavers are also potential sources of infection.
2. Some animals considered facultative hosts, can contract the infection but does not become clinical ill and does not transmit the infection further.
3. This category comprises animals susceptible to infection, which can maintain indefinitely infection, by intraspecific transmission. These animals are considered natural hosts and reservoir of the virus in nature.
Since 1976 when it was first reported almost simultaneously in Sudan and the Democratic Republic of Congo and so far, BVE appeared, with some intermittent form of endemic or epidemic outbreaks, with higher or lower prevalence, especially in some sub-Saharan countries in Central Africa, but the most serious epidemic that swept several countries simultaneously and the largest number of cases, creating great concern worldwide, was recorded in this year – 2014.
REZUMAT
Boala virală Ebola (BVE), cunoscută anterior sub numele de Febra hemoragica Ebola (FHE) este produsă de virusul Ebola (VE) care produce la oameni o boală deosebit de gravă, soldată cu letalitate în proportie de 50 – 90 % din cazurile de îmbolnavire. Sursa de infecţie a noilor izbucniri epidemice la om este reprezentată fie de persoanele infectate care se deplasează în zonele indemne, fie de anumite specii de animale, în mod deosebit de anumite specii de lilieci, de „bush meat” (o gamă largă de specii de animale sălbatice din pădurile tropicale, vânate de localnici pentru consum) sau de mamifere din ordinul primate. De la animale la om infecţia trece relativ rar, dar după ce au apărut circumstanţele necesare transmiterii infecţiei la una sau câteva persoane, mai departe boala se propagă cu mult mai mare uşurinţă prin transmitere interumană. Ca urmare a evoluţiei infecţiei cu VE, animalele receptive la acestă infecţie, din punct de vedere epidemiologic pot fi clasificate in trei categorii:
1. Animale considerate gazde accidentale care, ca şi omul, fac o boală gravă, adesea fatală. Acestea pot fi constituite surse de infecţie pentru alte animale sau pentru om pe toată durata bolii, plus perioada de convaleşcenţă, – dacă aceasta survine. Cadavrele de asemenea sunt infectante.
2. Animale considerate gazde facultative- sunt animale din anumite specii, care pot contracta infecţia dar nu fac boala şi nu o transmit.
3. Unele specii de animale sunt receptive la infecţie, după care, indiferent dacă fac sau nu boala, sunt capabile să întreţină la infinit infecţia în populaţia respectivă de animale, prin contagiu intraspecific. Acestea din urmă reprezintă gazdele naturale şi rezervorul de virus în natură.
Din 1976, când a fost semnalată pentru prima data, simultan in Sudan şi Republica Democratică Congo şi până în prezent, BVE a apărut, cu o oarecare intermitenţă, sub formă de focare endemice sau epidemice, cu prevalență mai mare sau mai mică, in special în unele țări din Africa Centrală Subsahariană, însă epidemia cea mai gravă, care a cuprins simultan mai multe ţări şi cel mai mare număr de cazuri, creind o mare îngrijorare în toată lumea, este fără îndoială cea actuală, care a evoluat pe toată durata anului 2014 până în prezent.
Elvira Condruţ (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
Manuella Militaru (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
ABSTRACT
Due to a dispersed distribution and plasticity inside the body, the fat in the last three decades went by different markers, designed to be as close to the real characteristics of the tissue. The deposit was called fat, an organ and not least was classified as an endocrine gland. The adipose tissue has recently been better understood when many researchers have studied the issue in terms of molecular biology and gene expresion. In this paper, a comparative approach in both adipogenesis and adipose tissue morphology and the origin of white and brown adipocytes in different species (worms, fish, amphibians, reptiles, birds and mammals) is done. The last 15-20 years have highlighted a number of hormones synthesized by this tissue, with a crucial role in energy metabolism. In this context, it provides a summary of the main functions performed by the adipose tissue and a review of some important factors synthesized by adipose tissue and of some known cytokines with proven function (adiponectin, leptin, resistin, TNF-α and interleukin-6).
REZUMAT
Datorită distribuţiei dispersate în organism şi a plasticităţii sale, ţesutul adipos a trecut, în ultimile trei decenii, prin diferite încadrări menite să reprezinte cât mai aproape de realitate caracteristicile acestui ţesut. Astfel, a fost denumit depozit adipos, apoi organ adipos şi nu în ultimul rând, a fost încadrat în categoria glandelor endocrine. Ţesutul adipos a fost înţeles mai bine relativ recent, când numeroşi cercetători îl studiază prin prisma biologiei moleculare şi a caracteristicilor genetice. În lucrarea de faţă, sunt abordate într-un mod comparativ, atât adipogeneza şi morfologia ţesutului adipos, cât şi originea adipocitelor albe şi brune la diferite specii (viermi, peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere). În ultimii 15-20 de ani s-au evidenţiat o serie de hormoni sintetizaţi de acest ţesut, cu un rol crucial în metabolismul energetic. În acest context, se realizează o prezentare sintetică a principalelor funcţii îndeplinite de ţesutul adipos, o trecere în revistă a hormonilor importanţi sintetizaţi de ţesutul adipos şi a unor citokine cu funcţie demonstrată (adiponectina, leptina, rezistina, TNF-α şi interleukina-6).
Adina Zbângu (Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi)
G. Solcan (Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi)
Cristina Barbazan (Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi)
ABSTRACT
Intervertebral disc disease is a common cause of neurological dysfunctions in dogs. Approximately 2% of the canine population suffers from disc disease. During the last 60 years, intervertebral disc herniation has been the focus of significant research aiming to describe and understand this debilitating condition and to improve imaging, therapeutic and physical recovery options for clinical patients. The chance of recovery of sick animals is in particularly, closely related to the degree of neurological deficits and imaging test results.
In this study, 14 dogs diagnosed with thoraco-lumbar intervertebral disc disease were submited to a physiotherapeutic program. After this medical attendance, 8 dogs showed acomplete recovery (57.14%) and 3 dogs had no clinical change (21.42%). Motor deficiencies severity was directly proportional with degree of spinal cord compression identified bymyelography image and the degree of functional recovery was influenced by the chronicity of the condition.
Recovery period in patients with mineralization of the intervertebral disc in several areas was directly proportional to the number of degenerated intervertebral discs and the period of recovery was much less influenced by the number of disks compared to the previous existence of other episodes paraparetic undiagnosed.
REZUMAT
Hernia de disc este una dintre cele mai frecvente cauze ale afecţiunilor neurologice diagnosticate la câini. Aproximativ 2% din populaţia globală de câini suferă de această afecţiune iar în decursul ultimilor 60 de ani, hernia de disc a devenit un subiect semnificativ de cercetare ştiinţifică pentru descrierea şi întelegerea patogenezei bolii, a îmbunătăţirilor imagistice şi a opţiunilor terapeutice şi fizioterapeutice ale pacienţilor clinici. Şansa de recuperare a animalelor bolnave este, în mod deosebit, în strânsă legătură cu gradul deficitelor neurologice şi rezultatele examenelor imagistice.
În acest studiu, 14 câini diagnosticaţi cu hernie de disc toraco-lombară au fost supuşi unui program de fizioterapie. După efectuarea tratamentului, 8 câini au prezentat o recuperare completă (57,14%), iar 3 câini nu au înregistrat nici o modificare clinică (21,42%).
Severitatea deficitelor locomotorii a fost direct proporţională cu gradul de compresiune medulară identificată de imaginea mielografică iar gradul de recuperare funcţională a fost influenţat şi de cronicitatea afecţiunii. Perioada de recuperare la pacienţii cu mineralizări ale discului la mai multe spaşii intervertebrale a fost direct proporţională cu numărul de discuri intervertebrale degenerate iar gradul de recuperare a fost mult mai puţin influenţat de numărul de discuri afectate faţă de existenţa altor episoade paraparetice anterioare, nediagnosticate.
Bianca Bîrcă (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
Doina Daneş (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
ABSTRACT
Bacteria belonging to the genus Escherichia are widespread in nature, often being isolated from water wells or from other sources of surface water used for watering livestock. Of the six species of the genus Escherichia, Escherichia coli is the most frequently involved in establishing primary or secondary infections in humans and animals.
The main objectives pursued investigations undertaken, based on morfobiologic characters to clarify the diagnosis of species of the 132 strains of Gram-negative bacteria, presumably belonging to the genus Escherichia and to determine their behavior against 12 antimicrobials.
The research has shown that of the 132 examined strains, 75 belonged to the species E. coli, 26 to the species E. fergusonii, 19 to the species E. hermanii and 12 to the species E. vulneris. Examined strains showed increased resistance to most antimicrobials used, the degree of resistance ranging between 18% and 55%. For strains of E. coli, the most effective antibiotics were ampicillin- sulbactam proved, cephalexin, ciprofloxacin, gentamicin, streptomycin, amoxicillin- clavulanic acid and co-trimoxazole, the degree of resistance was between 18% and 37%. Strains of E. fergusonii, E. hermanii and E. vulneris showed a degree of resistance between 20% and 50%.
REZUMAT
Bacteriile încadrate în genul Escherichia sunt larg răspândite în natură, fgiind izolate frecvent din apa fântânilor sau din alte surse de apă de suprafaţă utilizate pentru adăparea animalelor. Din cele 6 specii ale genului Escherichia, Escherichia coli este cel mai frecvent implicată în determinarea unor infecţii primare sau secundare la om şi animale. Obiectivele principale ale investigaţiilor întreprinse au urmărit ca, pe baza caracterelor morfobiologice să se precizeze diagnosticul de specie al celor 132 tulpini de bacterii Gram negative, prezumtiv considerate că aparţin genului Escherichia şi să se determine comportarea acestora faţă de 12 substanţe antimicrobiene.Cercetările efectuate au demonstrat că din cele 132 tulpini examinate, 75 au aprţinut speciei E. coli, 26 – speciei E. fergusonii, 19 – speciei E. hermanii şi 12 – speciei E. vulneris. Tulpinile examinate au prezentat o rezistenţă crescută faţă de majoritatea antimicrobienelor folosite, gradul de rezistenţă variind între 18% şi 55%. Pentru tulpinile de E. coli, cele mai eficiente antibiotice s-au dovedit a fi ampicilina-sulbactam, cefalexinul, ciprofloxacina, gentamicina, streptomicina, amoxicilina-acid clavulanic şi co-trimoxazolul, la care gradul de rezistenţă a fost cuprins între 18% şi 37%. Tulpinile de E. fergusonii, E. hermanii şi E. vulneris au manifestat un grad de rezistenţă cuprins între 20% şi 50%.
Bianca Bîrcă (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
M. A. Turcitu (Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti)
Doina Daneş (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
ABSTRACT
Present paper describe obtained results for detection of STEC (shiga toxin E coli) in drinking water sources. A total number of 80 samples were subjected to molecular analysis and from them 11 samples were found to be positive (13,75%). This approach, including the extraction and amplification technology used, proved to be fit for purpose, therefore, after a minimal validation performed by a certain laboratory that has molecular analysis capabilities, the technique can be sucesfully implemented for genome detection – diagnostic as well as for monitoring the sanitation of different sources of surface water used for watering the animals from Ilfov county and for screening capabilities.
REZUMAT
Lucrarea prezintă rezultatele obţinute în implementarea tehnicilor moleculare de detecţie a genomului specific al E. coli producătoare de shigatoxină (STEC) din sursele de apă potabilă. În acest sens, au fost supuse analizei 80 de probe provenite din diverse surse de apă, fiind identificat un număr de 11 probe pozitive (13,75% detecţie genom specific STEC).
Abordarea aleasă, atât în ceea ce priveşte metodologia de extracţie cât şi de amplificare s-a dovedit a fi adecvată scopului urmărit, astfel că după o minimă validare efectuată de către un laborator ce deţine capabilităţi de analiză prin tehnici de biologie moleculară, tehnica poate fi implementată atât pentru confirmarea prezenţei genomului STEC – diagnostic dar şi pentru supravegherea salubrităţii diferitelor surse de apă de suprafaţă folosite pentru adăparea animalelor de pe raza judeţului Ilfov şi cu posibilitate de screening.
M. A. Turcitu (Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti)
S. Fara (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
ABSTRACT
Present paper describe obtained results for detection and characterization of Avian Infectious Bursitis virus.
76 samples were subjected to investigation, represented by Fabricius bursae tissue fragments harvested from clinically affected and suspected chicken, originated from six different farms. Extraction protocol optimization was performed followed by virus genome amplification, with different approaches being tested.
Consequently, six isolates were sequenced for virus virulence identification, with four of them belonging to very virulent cathegory and the other two belonging to vaccinal strains.
REZUMAT
Lucrarea prezintă rezultatele obţinute în implementarea tehnicilor moleculare de detecţie şi caracterizare a patogenităţii pentru virusul Bursitei Infecţioase Aviare.
Au fost supuse investigaţiilor 76 fragmente de bursă Fabricius recoltate de la păsări cu semne clinice de boală sau suspicionate a fi contaminate, provenite din şase ferme diferite.
Iniţial s-a recurs la optimizarea metodologiei de extracţie şi amplificare a ARN viral, fiind evaluate mai multe abordări de izolare şi purificare, alături de testarea şi optimizarea a două protocoale de revers-transcripţie PCR.
Ulterior, şase izolate provenite din fermele analizate au fost supuse secvenţierii în vederea încadrării în categoriile de patogenitate virală, fiind identificate două astfel de categorii şi anume: categoria cu virulenţă ridicată (patru dintre ferme) şi categoria virus vaccinal (celelalte două).
Nicoleta Taus (Universitatea Transilvania din Braşov)
M. Farraj (Universitatea Transilvania din Braşov)
V. Necula (Universitatea Transilvania din Braşov)
Monica Boicu (Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov)
G. Puchianu (DSVSA Braşov, Universitatea Transilvania, Braşov)
A. Mironescu (Universitatea Transilvania din Braşov)
ABSTRACT
Titanium dioxid has a widw range of applications: in the pharmaceutical industry, in cosmetics, in electronics. TiO 2 nanoparticles were regarded as poorly soluble particles with a low toxicity. For this reason, they have been traditionally used as a “negative control” in toxicology. But this view was challenged after the experiments, the rats expose to high concentrations of fine particles of TiO2 have emerged lung toumors after two years exposure (10). These findings have led to the suspicion of toxic and carcinogenic effect induced by nanoparticles of TiO2. In most studies, the International Agency for Research on Cancer (IARC) has classified TiO2 in the group 2B carcinogen(possibly carcinogenic for humans).
The aim of the study is to demonstrate experimentally the titanium Pro-oxidative action in Wistar mice aged 8 weeks.
It was demonstrated that Titanium dioxide i.p. injected induced to white Wistar mice oxidative stress and the vitamin E given at a dose of 8 mg per kg has an antioxidant action.
REZUMAT
Dioxidul de titan are o gamă largă de aplicaţii: în industria farmaceutică, în cosmetică, în electronică. Fiind puţin solubile şi cu o toxicitate redusă, nanoparticulele de TiO2 au fost folosite în mod tradiţional ca un „”control negativ ” în toxicologie. Acest punct de vedere a fost însă contestat după experimente în care, la şobolani expuşi la concentraţii ridicate de particule fine de TiO2 au apărut, după doi ani, tumori pulmonare, inducând suspiciunea efectului toxic şi cancerigen al nanaoparticulelor de TiO2. In urma studiilor efectuate, Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC) a clasificat TiO2 în grupa 2B – substanţe cancerigene (posibil cancerigen pentru oameni).
Scopul acestui studiu îl constituie demonstrarea experimentală a producerii stresului oxidativ indus de titan la şoareci Wistar în vârstă de 8 săptămâni.
S-a constatat că dioxidul de titan injectat i.p. induce la şoareci albi Wistar stres oxidativ, iar vitamina E administrată în doză de 8 mg/ kg are acţiune antioxidantă.
G. B. Stan (Universitatea Transilvania din Braşov)
Nicoleta Taus (Universitatea Transilvania din Braşov)
M. Farraj (Universitatea Transilvania din Braşov)
V. Necula (Universitatea Transilvania din Braşov)
Monica Boicu (Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov)
G. Puchianu (DSVSA Braşov, Universitatea Transilvania, Braşov)
A. Mironescu (Universitatea Transilvania din Braşov)
ABSTRACT
Manke A et al and Tkaczyk C, described toxicological studies performed with TiO2 nanoparticles and showed that one of their mechanisms of action is the generation of reactive oxygen species (ROS) [4,10]. One of the action mechanism of TiO2 nanoparticles is generating reactive species of oxygen (ROS). TiO2 nanoparticles exposure may induce, regardless of route of administration – by intratracheal instillation, by injection, intraarticular or topical administration, oxidative stress, as evidenced by a decrease in antioxidant enzymes, catalase, superoxide dismutase, and glutationperoxidase.
Because oxidative stress is an initiating factor for inflammation, fibrosis in various organs, genotoxicity, inhibition of cell multiplication and cell death, it is necessary to detect the causes that lead to increased oxidative stress to allow interference and neutralization. Based on the study by Wang J.X. et al. who described the effect of TiO2 nanoparticles intraarticular administered to rats [14], in this research were studied the variations of superoxid dismutase enzyme (SOD) in a group of guinea pigs that received intraarticular a titanium metallic device.
REZUMAT
Expunerea la nanoparticulele de TiO2 poate induce, indiferent de calea de administrare – prin instilare intratraheală, pe cale injectabilă, sau prin administrare locală intraarticular, stres oxidativ, evidenţiat prin scăderea valorilor enzimelor antioxidante superoxid dismutaza catalaza şi glutationperoxidaza. Manke A. et al şi Tkaczyk C. au descris studii toxicologice efectuate cu nanoparticule de TiO2 şi au evidenţiat că unul din mecanismele de acţiune al lor este generarea de specii reactive de oxigen (ROS). Deoarece stresul oxidativ este un factor de iniţiere pentru inflamaţie, fibroză la nivelul diferitelor organe, genotoxicitate, inhibarea multiplicării celulare şi moarte celulară, este necesar să se depisteze cauzele ce duc la amplificarea stresului oxidativ, pentru a permite interferarea şi neutralizarea lor.
Pornind de la studiul efectuat de Wang J.X. şi colaboratorii, care au descris efectul nanoparticulelor de TiO2,administrate injectabil intraarticular la şobolani, în cercetarea prezentă au fost urmărite variaţiile enzimei superoxd dismutaza (SOD) la un lot de porcuşori de Guineea cărora li s-a introdus intraarticular un dispozitiv metalic de titan.
Otilia Teodora Rachieru (Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, Bucureşti)
ABSTRACT
Digital infrared thermography is an imagistic technique, totally non-invasive. The principle of the methode is the pictorial representation of the surface temperature of an object or a living body.
In this study 1o sport horses in activity were thermographic investigated. From them, 5 were clinically sound (according to the clinical examination) and 5 were presenting different locomotory injuries, or they just have been monitorised to estimate the recovery from injuries.
The thermograms were performed with a digital thermographic camera, MMSmed2000-Compix2000 with the interface CompixPC2000/e.
After the thermographic examinations in the clinically sound animals, different pathological processes were find, with an insidious evolution.
In the patients that were presenting clinically signs of locomotory injuries, it was possible to determinate exactely the place of the pathological process, and also the healing process was monitorised of those horses that have been lame.
REZUMAT
Termografia digitală în infraroşu (TDI) este o tehnică imagistică total neinvazivă. Principiul metodei constă în măsurarea şi reprezentarea grafică a temperaturii superficiale emise de un corp viu sau de un obiect.
În acest studiu, 10 cai de sport aflaţi în activitate au fost examinaţi termografic cu scopul depistării unor eventuale afecţiuni ale aparatului locomotor. Dintre aceştia, 5 subiecţi au fost declaraţi clinic sănătoşi şi 5 au prezentat diferite afecţiuni în stadiu acut sau în stadiu cronic fiind în recuperare după afecţiuni locomotorii presupuse vindecate.
Termografiile au fost realizate cu un termograf digital MMSmed2000, model Compix6000, cu interfaţă CompixPC2000/e.
În urma examenului termografic, la unele dintre animalele clinic sănătoase au fost decelate afecţiuni cu o evoluţie insidioasă.
La pacienţii care prezentau deja semne clinice ale unei afecţiuni locomotorii s-a determinat cu exactitate sediul procesului patologic, iar la cei aflaţi in convalescenţă s-a realizat o monitorizare a procesului de vindecare.
A. Bradea (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
M. D. Codreanu (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
G. V. Goran (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
R. Constantinescu (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
ABSTRACT
Nephropathies shows significant incidence in therapeutic veterinary practice, particularly in dogs, due to the complexity of ethiopathogenic factors.
The corroboration of the functional tests and ultrasonography imaging examination is required, in order to highlight any possible structural changes in kidney.
This study was conducted over a period of 8 months on 10 dogs with nephropathy subjected to a detailed examination, having as objective the diagnosis accuracy through the correlatin of clinical, ultrasonographic, biochemical and haematologic exams. The ultrasonography is a very efficient method for the identification and assessment of the alteration of morphologic aspects and parenchymatous architecture.
REZUMAT
Nefropatiile cunosc o incidenţă importantă în practica terapeutică medicală veterinară, mai ales la câini, din cauza complexităţii factorilor etiopatogenetici. Pentru a evidenţia modificările structurale de la nivel renal, în scop diagnostic se impune coroborarea rezultatelor examenelor funcţionale şi ale examenului imagistic ultrasonografic.
Prezentul studiu a fost realizat într-o periodă de 8 luni, pe 10 câini cu nefropatie, urmărind acurateţea diagnosticului prin corelarea rezultatelor examenelor clinice, ultrasonografice, biochimice şi hematologice.
În cadrul examenelor efectuate, ecografia s-a dovedit a fi o modalitate de investigaţie rapidă, eficientă şi sensibilă, pentru identificarea şi aprecierea modificării indicilor morfologici şi respectiv a arhitecturii parenchimatoase.
N. Constantin (Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti)
REZUMAT
La aniversarea centenarului său, Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România a primit un dar de sufletdin partea preşedintelui ei, Dr. Horaţiu Olaru: elaborarea şi publicarea lucrării „Cronică profesională: 1861–2013”, apărută la Editura Medicală Veterinară, Bucureşti, 2014, lucrare monumentală ce se extinde pe 608 pagini însoţite de 280 fotografii-document.
Este o operă dedicată nu doar trecutului profesiei ci, mai ales, prezentului şi viitorului nostru profesional, aşa cum sugerează autorul printr-un motto cu mesaj semnificativ pentru un astfel de demers scriitoricesc, mottopreluat din opera Doctorului Carol Davila: „Timpul nu poate fi dat înapoi şi nu stă niciodată pe loc, de aceea omul trebuie să păşească mereu înainte„.
Structurată pe patru mari secţiuni, fiecare reflectând o anumită perioadă din istoria de peste 150 de ani a profesiei medicale veterinare româneşti, această lucrare (aşteptată cu mare şi nedisimulat interes de membrii breslei noastre) prezintă într-o manieră sintetică, aproape reportericească, cronologia evenimentelor profesionale majore, fără a eluda însă caracteristicile şi particularităţile istorico-sociale ale fiecărei perioade.
In funcţie de evenimentele care au avut loc în România şi de modul în care acestea au influenţat profesia noastră, autorul a identificat patru mari perioade istorice ale medicinii veterinare românești pe care le-a delimitat cronologic astfel: 1861–1920, 1921–1947, 1948 –1989 şi 1990–2013. Pentru fiecare perioadă sunt descrise mai întâi condiţiile istorice specifice respectivei perioade şi apoi, în contextul realităţilor fiecărei perioade, sunt prezentate activităţile profesional ştiinţifice ale comunităţii medicale veterinare.
O asemenea concepţie originală a organizării şi prezentării bogatului material istoric rezultat din vasta paletă de valenţe ale profesiei noastre a permis autorului şi formularea unor comentarii pertinente referitoare la impactul anumitor evenimente profesionale asupra importanţei şi prestigiului profesiei noastre în viaţa societăţii româneşti. Pentru elaborarea acestei Cronici profesionale, autorul a cercetat şi valorificat multiple şi preţioase surse bibliografice: acte şi documente oficiale din arhivele Societăţii de Medicină Veterinară şi ale Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România, rapoarte şi dări de seamă, procese verbale, articole, cărţi şi broşuri biografice privind personalităţi ale profesiei, volume aniversare şi omagiale, monografii, lucrări demografice, colecţii de publicaţii ale profesiei, reviste de specialitate, lucrări istoriografice ale profesiei, comunicate de presă şi multe alte surse.
De fapt, prin poziţia sa de Preşedinte al Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România timp de aproape două decenii, autorul a avut posibilitatea studierii aprofundate a tezaurului documentelor aflate în arhiva Asociaţiei, precum şi privilegiul cunoaşterii „din interior” a vieţii şi spiritului acestei principale organizaţii profesionale a breslei noastre, fapt ce sporeşte gradul de confidenţă al datelor cuprinse în această lucrare.
Elaborată cu autentic talent scriitoricesc, această cronică profesională captivează atenţia cititorului nu doar prin bogăţia şi valoarea informaţiei istorice, ci şi prin mesajul său pentru unitatea profesiei şi pentru perena ei dezvoltare. De altfel, conţinutul lucrării reprezintă şi o împlinire a intenţiilor declarate de autor în Prefaţa operei sale, atunci când se referă la menirea acestei cronici profesionale: ”Nu este numai o expunere şi o rememorare cronologică a situaţiilor şi diferitelor manifestări din domeniu, ci o foarte cuprinzătoare bază de date istorice privind medicina veterinară românească, necesare pentru întocmirea eventualelor studii şi programe de dezvoltare…” a profesiunii noastre.
Pentru cunoaşterea detaliată a acestor calităţi ale lucrării, Cronica profesională trebuie citită în deplinătatea ei şi, în consecinţă, ea trebuie să-şi găsească locul binemeritat în biblioteca personală a cât mai numeroşi medici veterinari şi istorici.
Prin publicarea acestei cronici profesionale, istoriografia medicinii veterinare româneşti se îmbogăţeşte considerabil şi, în mod cert, conţinutul acestei lucrări va servi ca suport informativ de referinţă pentru colegii generaţiilor actuale şi viitoare, întrucât el reprezintă o oglindire nedistorsionată a rolului şi contribuţiei profesiunii noastre la progresul social şi economic al societăţii româneşti.