Palatul Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari – cunoscut şi sub numele de „Căminul Asociaţiei” sau „Casa medicilor veterinari” – din B-dul Regina Elisabeta nr. 33, sectorul 5, Bucureşti, s-a construit în anii 1929-1932 prin contribuţia medicilor veterinari – membri ai Asociaţiei -, care au subscris lunar, timp de 10 ani câte 5% din salariile lor. 
Planul construcţiei a aparţinut Prof. Arhitect Constantin Iotzu şi lucrările au fost efectuate de către Antrepriza Ing. A. Ioanovici. Inaugurarea Palatului a avut loc la 25 februarie 1933 – în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a membrilor Guvernului.
Costul total al imobilului a fost de 46,9 milioane lei, din care 21,9 milioane lei s-au plătit din contribuţia membrilor Asociaţiei şi 25 milioane lei dintr-un împrumut făcut la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni. În aceste condiţii, imobilul a fost închiriat Ministerului de Justiţie, la început până în 1937, apoi contractul s-a prelungit până în 1942, 1944 şi 1947, reuşind ca la 1 septembrie 1939 să fie achitat integral împrumutul şi dobânda de la C.D.C., precum şi costul reparaţiilor (cotă-parte) privind avariile provocate de cutremurul din 1940 şi de bombardamentele din 1944.

În 1949 – activitatea AGMVR a fost interzisă şi imobilul luat în mod abuziv în proprietatea Statului, fără titlu!

De atunci, timp de peste 64 de ani, Palatul AGMVR a fost folosit ca sediu al Ministerului de Justiţie, fără ca acesta să mai plătească cuiva chirie, figurând în evidenţa „Administraţiei Patrimoniului Protocolului de Stat” şi trecut în ultimii ani în administrarea Ministerului de Justiţie.

Începând din ianuarie 1990, s-au făcut numeroase demersuri la miniştrii Justiţiei şi Prim-Miniştrii guvernelor de atunci, rămase fără nicio rezolvare.

La 18 octombrie 1998 s-a început acţiunea de revendicare, la Judecătoria Sector 5, apoi la Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea Supremă de Justiţie – actuala Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în final la CEDO. Procesul a durat până în 2011, timp în care au fost peste 30 de termene şi şedinţe de judecată. O singură instanţă, cea din 24 ianuarie 2001 de la Tribunalul Bucureşti -, ne-a admis acţiunea şi ne-a dat câştig de cauză, dar la Curtea de Apel Bucureşti, sentinţa a fost anulată.

De menţionat că după această nedreaptă hotărâre, s-a acţionat şi în baza prevederilor Legii nr. 10 /2001, prin cereri de revendicare la Ministerul de Justiţie şi la Institutul Naţional al Magistraturii – care era ocupantul imobilului -, prin Executor Judecătoresc, rămase şi acestea fără rezolvare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a decis să declare „inadmisibilă” cererea noastră, „nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Convenţie”. A constatat că „nu am epuizat căile de recurs interne, conform regulilor de procedură aplicabile. Decizie definitivă”.

În urma verificărilor noastre, nu cunoaştem ce căi de recurs interne n-am folosit, astfel că deocamdată procesul nostru de revendicare s-a încheiat.

Vom căuta alte soluţii de rezolvare şi de redobândire a patrimoniului Asociaţiei.